Dac`Art

Un nume. O alaturare de cuvinte. Mai mult decat muzica. O stare.
DAC`ART, sau arta ancestrala de pe aceste meleaguri, strajuite la umbra mileniilor trecute de catre daci, imbracati inca intr-o aura de mister. Muzica transmisa de formatia Dac`Art trimite ascultatorul intr-o alta dimensune, atemporala, incarcata de legende, mituri, cultura si civilizatie pur romaneasca. Povesti, basme si trairi autentice puse pe portativ. Cam la asta se rezuma mesajul epic al trupei. Vremuri demult apuse, ce salasuiesc pentru eternitate in orice suflet pur. Zane, printese, iele, zmei, balauri, feti-frumosi, cavaleri neinfricati si tinuturi neatinse de “evolutia” umanitatii. Toate prind viata, odata cu recitalul plin de simboluri al Dac`Art. O muzica sincera, calda, plina de nuanta si neprevazut , invita orice ascultator sa viseze cu ochii si urechile deschise. Dincolo de aparente, gradul epic ridicat capata un caracter usor exclusivist, ce reuseste sa fidelizeze un public tinta ce indrazneste sa evadeze din cotidian, sa priveasca nevazutul si sa asculte neauzitul.
La un concert Dac`Art ajungi prima oara din curiozitate. Fara un etalon fix, fara asteptari. Odata desprinse notele de pe portativ, starea de beatitudine non-bahica te tintuieste intr-o alta lume. Mesajul complex si amplele teme abordate te vor face sa capeti convingerea ca Dac`Art e... altceva! Nu rock! Nu folk! Nu blues! Nu etno! Nu doar muzica, nu doar text. O stare launtrica de bine si de puritate.



PS. Pagina oficiala de Facebook a trupei.

In loc de un nou salut

A trecut mult timp de cand am intrat ultima data pe acest blog. A trecut si mai mult timp de cand am scris ultima oara. Mult, foarte mult timp. Prea mult!
In toata aceasta perioada nu am dus lipsa de idei, nici de inspiratie, insa m-am cufundat intr-o comoditate aflata undeva la limita introvertirii cu egoismul. Am scris mult, dar nu am mai publicat nici macar o litera. M-am intrebat "de ce?". De ce scriu pe blog? De ce am un blog? De ce imi expun gandurile si convingere intr-un asemenea mod? Oare folosesc cuiva "sinapsele" mele? Vor schimba lumea? Vor schimba macar un om? Si... pana la urma, oare asta e scopul, sa schimb pe cineva?
Mi-am raspuns la toate aceste intrebari. Nu vreau sa schimb modul de a simti a nimanui. Nu vreau sa modific gandurile fundamentate ale niciunui potential interlocutor. Nu mi-am propus sa amuz pe cineva, sa intristez pe altcineva. Voi scrie pentru a putea sa imi fac cunoscut punctul de vedere. Asupra politicii, asupra sportului, asupra vietii cotidiene, asupra acestei tari. Au fost momente in care am avut nevoie de o anume informatie. Am dat search pe Google-ul bun la toate si am gasit, total intamplator, cate un blog obscur, uitat de lume. L-am citit si nu putine au fost cazurile in care mi-am spus "uite! nu sunt singurul care vede problema asa. Nu sunt singurul care crede asa ceva". M-am simtit bine. In interiorul meu, poate, nu s-a produs vreo schimbare notabila, insa am realizat ca uneori avem nevoie si de "jurnalism neconventional". Macar pentru a nu ne simti nebuni. Macar pentru a iesi din rutina.
Gata! Pana aici. Pana in acest moment acest blog s-a cufundat in tacere. De azi, se va schimba ceva. In bine, in rau, nu stiu. Te las pe tine sa decizi.

Pe el nu-l poţi muta!

Becali vrea să exileze echipa în “Cotroceni” şi s-o numească Steaua 2003, după anul venirii sale în Ghencea, moment în care are impresia că a început lumea

L-a descoperit Cătălin Oprişan. Timp de un an şi jumătate, ziaristul a adunat informaţii, articole din arhivă, mărturii şi imagini despre trecutul roş-albaştrilor. Rezultatul a fost enciclopedia “Steaua – legenda unei echipe de fotbal”, monografie oficială şi cea mai minuţioasă lucrare apărută în România despre un club.
Într-una dintre nopţi, din cutiile cu nostalgii ale lui Cătălin a plutit spre covor fotografia. Jurnalistul a luat-o de pe jos. Ea reprezintă un suporter anonim al CCA. Oprişan l-a privit lung, l-a botezat “Omul cu pardesiu” şi l-a pus pe prima pagină a cărţii.

În urmă cu 50 de ani, un bărbat cu bască pe cap aştepta începutul celui de-al doilea mitan, privind fix către fotoreporter. La un pas, stă căruţul în care doarme “copilul sau nepotul, nu vom şti niciodată”.
După jumătate de secol, patronul declară că “nu sînt stelist, n-am fost niciodată” şi ameninţă, în stilul său furios şi necredibil, că va muta echipa în “Cotroceni” şi o va redenumi, ataşîndu-i anul 2003, momentul în care, după propriile mărturii, a văzut primul meci de fotbal integral ca proaspăt finanţator al clubului.

Nu e greu. Jucătorii îl vor urma. Preşedintele Argăseală îi va aşterne mocheta roşie şi va vopsi şi frunzele platanilor ca să se simtă bine şeful. Corporaţia nepoţilor se va instala într-o nouă lojă. În combinaţie cu Liga lui Dragomir, palmaresul poate fi transferat peste noapte. FRF nu se va opune, pentru că cei de acolo au eliberat, de-a lungul anilor, certificate pentru tot soiul de echipe altoite. Suporterii nu se pot organiza şi glasul lor se va auzi tot mai slab în faţa fostului stadion, pe forumuri şi bloguri.

Rămîne însă această fotografie, ironic înfiptă de destin exact în cartea oficială a clubului condus de milionarul din Pipera. Şi realizată pe vremea lui Becali.
Toţi ştim tot despre Becali. Cînd s-a născut, cum familia lui a fost exilată, aşa cum el se joacă azi cu surghiunul unui club. Ştim ce maşini are, ce cîntă sub duş, cum îl va îndepărta pe antrenorul încă nenumit, ce fotbalişti îl încîntă azi şi-l vor enerva mîine dimineaţă.

Despre bărbatul din fotografie nu ştim mai nimic. Dar un lucru e sigur. Stă pe gradenele de lemn, cu pardesiul gri, cu căruţul în dreapta şi privirea lui ne mărturiseşte că nu se va muta de acolo niciodată. Nu are şi nu vrea o altă echipă. Steaua îi ajunge.

tolo.ro

Sfarsit si inceput de lume..

Mi-a fost alaturi in ultimii patru ani, la bine si la rau.. A fost placut sau nu, nu conta, eram unul. Am trecut impreuna prin multe, dar azi dimineata am avut revelatia ca nu mai poate continua. Aveam nevoie de un nou inceput, era clar. Motive, nu aveam. Doar ca.. asa a fost sa fie. Nu e prima oara cand se intampla, insa mereu lasa un gol. mereu lasa loc de ceva mai bun. E adevarat, nici prea des nu s-a intamplat, dar de fiecare data cand a avut loc un "sfarsit si inceput de lume", am cantat asta (da click aici!). De azi, parul meu e mai scurt cu 30-40cm. M-am tuns!

"Intotdeauna trebuie sa avem grija de Sfinx!"

Ion Alecsandrescu a fost totul: pifan, senior, rezervă, titular, golgeter, “vice”, preşedinte, contabil, scouter, consilier tehnic, secretar general. Cînd a plecat, a luat cu el o mare parte din fotbal.

A fost începător. Cînd a intrat în vestiar, pentru prima dată, la 22 de primăveri, s-a rezemat de pereţi să nu cadâ jos, de emoţie. Lîngă el stâtea “Ţop” Voinescu, de vorbit le vorbea “Piţi” Apolzan, fraţii “Zavoda” se legau la şireturi, iar Bone se dădea cu ap pe chelie, cum făcea de fiecare dată.

CCA, anii ‘50
A devenit titular. L-au rodat la C.A. Cîmpulung Moldovenesc, un sezon, apoi, cînd a revenit, în ‘53, s-a apucat serios de treabă alâturi de starurile de atunci: “Totoşu” Onisie, Tătaru Întîiul ori Petschovschi. A marcat şase goluri. A ajuns golgeter. În ‘56, cînd Elvis intra pentru prima dată în topuri cu “Heartbreak Hotel”, rupea de 18 ori plasele în 22 de meciuri, adică 0,81 reuşite în fiecare întîlnire. Trei echipe făceau mai bine cunoştinţă cu el, primind 12 “bobiţe”, ca să-l ţină minte.

A trecut la birou. S-a retras, după ce toată viaţa de “profesionist” a petrecut-o la CCA. 93 de goluri în 197 de partide, într-o vreme în care nămolul de pe stadioane ajungea şi la 11 centimetri. Cînd a spus “La revedere!” lîngă el stătea Imi Ienei, de vorbit le vorbea “Crăcănel” Constantin, Hălmăgeanu se lega la şireturi, iar Raksi se dădea cu briantină, cum făcea de fiecare dată.

Viaţă de sfinx

A devenit secretar general FRF, a fondat primele 12 centre de copii şi juniori din ţară, apoi “Luceafârul”, a ajutat la calificarea de la JO Tokio şi la cea de la Mundialul Aztec. S-a transformat în contabil. A revenit, în ‘82, pe “Ghencea”. “Vice” şi, apoi, preşedinte plin. A început să facă rost de bani. S-a dus cu cerşitul la Ion Aurel, la ministrul Olteanu. A organizat spectacole cu “casa închisă” cu Puiu Calinescu ori Jean Constantin, Stela şi Arşinel. A luat de colo şi a pus aici. A luat de aici şi a pus colo. S-a descurcat cum a putut.

S-a înscăunat primul adevărat descoperitor de talente. Azi îi spune scouter şi se uită la DVD-uri. Atunci raza laser îi erau doar ochii “formataţi” după jucâtori în urma sutelor de meciuri văzute. “Ăla vine acolo, de ăsta avem nevoie în apărare, ăsta e plombă în atac”. A construit marea echipă, a dus-o în finala Cupei Campionilor Europeni, a luat trofeul de urechi, a făcut rost de cinci titluri consecutiv. În ultimii ani, supărat pe ceea ce se petrece, s-a retras. A trecut la LPF, a revenit la Steaua, dar doar consilier. Nu mai erau vremurile pe care el le ştia şi nu se chinuia să le înţeleagâ.

Pe 17 iulie, Ion Alecsandrescu ar fi împlinit 81 de ani. La meciul cu Gencler, fanii Stelei au afişat un banner cu “La Judecata de Apoi, Sfinxul va intra în voi!”. Semn că unii nu l-au uitat. De fapt, nu prea ai cum să faci aşa ceva. Vorba lui Zahi Hawass, Întotdeauna trebuie să avem grijă de Sfinx!.

Pentru că a fost unic!

Cătălin Oprişan
blogsport.gsp.ro

treceti Prutul, frati romani!

G. Vieru : "Daca visul unora a fost sau este sa ajunga in cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul.."


La zidirea soarelui se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi, muncim intocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra
Eminescu.

Refren:
Suntem in cuvnt si-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu sa ne judece.

Mi-l furara, Doamne, adineauri
Pe inaltul domn cu tot cu lauri,
Ma uscam de dor, in piept cu plansul
Nu stiam ca dor mi-era de dansul ,
Nu stiam ca doina mi-o furara
Cu stravechea si frumoasa tara -
Eminescu.

Refren

Acum am si eu pe lume parte:
Pot imbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti si mi-esti parinte,
Acum nimeni nu ma poate minte.
Bine ai venit in casa noastra,
Neamule, tu floarea mea albastra
Eminescu.

Refren

p**a

fara titlu, fara idei, dar cu gura pana la urechi.